Domnul Roland Berger, pentru a doua oara in Romania
Biroul Roland Berger Strategy Consultants din Bucuresti a avut placerea sa gazduiasca, in data de 10 octombrie 2011, vizita domnului Roland Berger, presedinte de onoare si fondatorul companiei noastre de consultanta.
Pentru a doua oara in Bucuresti, dupa o pauza de 5 ani, domnul Roland Berger a profitat de aceasta ocazie pentru a onora o serie de intrevederi private cu cativa dintre liderii comunitatii de afaceri din Romania, organizate cu scopul de a face schimb constructiv de impresii cu privire la actualul context economic din lume, Europa si Romania.
Vizita s-a incheiat cu o cina-dialog desfasurata intr-un cadru restrans, la care au participat aproximativ 20 de lideri ai mediului de afaceri si politico-administrativ din Romania. In cadrul evenimentului, Roland Berger si invitatii sau au incercat sa abordeze impreuna problematica plurivalenta a dezvoltarii actuale a regiunii Europei Centrale si de Est, cu focus pe redefinirea rolului sau pe plan international, ca posibil motor al economiei europene si potential jucator in ascensiune la nivel global. Cina s-a transformat astfel rapid intr-o discutie deschisa si antrenanta ce a facilitat schimbul de idei si conturarea de posibile scenarii de viitor.
Sosirea domnului Roland Berger in Romania nu a trecut nici de aceasta data neobservata de catre presa, acesta acordand in exclusivitate un interviu Ziarului Financiar si revistei Business Magazin. Interviurile sunt disponibile in totalitate aici.
Foto: Ziarul Financiar
More news
- up ↑
- Studiu Roland Berger Strategy Consultants: Finalul erei "low-cost" in China
- Soarele de deasupra norilor
- Domnul Roland Berger, pentru a doua oara in Romania
- Activitatea de Fuziuni si Achizitii din Europa Centrala, de Est si de Sud Est prezinta o usoare revenire – Investitorii din Rusia sunt in plina expansiune
- Castigatorii burselor Roland Berger Strategy Consultants 2011
- down ↓
